Categorii
întâlniri cu seniorii

Despre prevenție și boală, în sectorul 1

Sesiunile de educație pentru sănătate și prevenție continuă, la centrul din parcul Bazilescu!

Ne-am reîntâlnit (pentru prima oară în 2023) cu seniorii din sectorul 1, pentru a discuta despre prevenție și sănătate.

Au fost trecute în revistă și proiectele pe care Fundația Ana Aslan Internațional (FAAI) le derulează pentru seniori.

A fost prezentat proiectul Proiectul Smart Bear de către Dr. Razvan Ioan Trascu, cercetător în FAAI. În calitate de specialist în medicina familiei, acesta a răspuns și întrebărilor formulate de participanți.

Pe parcursul întâlnirii, majoritatea întrebărilor seniorilor au fost legate de modul în care tehnologia poate ajuta în îmbătrânirea activă și sănătoasă și în prevenție.

Subiectele de interes au fost dieta și activitatea fizică, instrumente de o importanță covârșitoare în tratamentul bolii diabetice.

Mulțumim gazdelor noastre (D.G.A.S.P.C. Sector 1 și Clubul Seniorilor ‬Sector 1 – Parc Bazilescu). Și mulțumim seniorilor prezenți la întâlnire, pentru interesul manifestat față de activitățile noastre!