Categorii
întâlniri cu seniorii

Seniorii sectorului 3

Astăzi, într-o zi friguroasă de noiembrie, am fost primiți cu multă căldură de seniorii din sectorul 3.

La întâlnire a participat domnul Director General al Fundației Ana Aslan Internațional, Drd. Mircea Mărzan, ocazie cu care le-a vorbit seniorilor despre importanța prevenției în ceea ce privește sănătatea și totodată despre proiectele pe care Fundația Ana Aslan Internațional le derulează pentru seniori.

Totodată, am discutat despre proiectul SmartBear, pe care l-a prezentat domnul doctor Răzvan Trașcu, medic specialist în medicină de familie cu supraspecializare în ultrasonografie generală și cercetător în cadrul FAAI.

Mulțumim gazdelor noastre, D.G.A.S.P.C. Sector 3 și domnului ‭Ștefan Dumbravă – coordonator al Clubului Seniorilor ‬Sector 3, dar și seniorilor prezenți la întâlnire, pentru interesul manifestat față de activitățile noastre!

Dr. Trașcu prezintă proiectul SMARTBEAR

Un răspuns la “Seniorii sectorului 3”