Conacul Golescu – Grant a fost neîncăpător aproape, astăzi, pentru seniorii din sectorul 6, interesați de educația pentru sănătate. Întâlnirea a fost deschisă de doamna Președinte a Fundației Ana Aslan Internațional, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, care a subliniat importanța prevenției în sănătate.
Totodată, a fost prezentat proiectul SmartBear de către domnul doctor Răzvan-Ioan Trașcu, cercetător în cadrul FAAI și coordonator clinic al acestuia. Subiectele legate de medicina generală au fost abordate de doamna doctor Irina Miron, medic de familie specializat pe geriatrie și gerontologie, care a răspuns întrebărilor.
Mulțumim gazdelor noastre, D.G.A.S.P.C. Sector 6 și domnului Mihai Mărculescu , coordonator al evenimentului de astăzi, dar și seniorilor prezenți la întâlnire, pentru interesul manifestat față de activitățile noastre și pentru căldura cu care ne-au primit.