Categorii
întâlniri cu seniorii

Comunitatea de seniori

Evenimentul ne-a reamintit de puterea și importanța conexiunii pe care o avem cu Comunitatea de Seniori a Fundației Ana Aslan Internațional. Ne bucură incredibil de mult să vă vedem zâmbind, să vă observăm curiozitatea și să vă auzim întrebările. Mai mult decât orice, ne bucură că sunteți cu adevărat interesați și implicați în atingerea îmbătrânirii active și independente.

Fundația Ana Aslan Internațional va continua să facă tot ce îi stă în putință pentru a incorpora cele mai noi inovații tehnologice în transformarea îmbătrânirii cerebrale în îmbătrânirea activă și independentă, acasă.

Suntem bucuroși să împărtășim cu dumneavoastră prezentarea domnului Dr. Liviu Ghilencea de la întâlnirea organizată alături de Primăria Sector5.

Domnul Ghilencea este Șef de lucrări al disciplinei „Medicină de Familie” în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Este totodată medic primar în secția de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență „Elias” din București.

Considerăm că prezentarea este de interes pentru fiecare dintre dumneavoastră, în special pentru cei interesați de prevenirea sau întârzierea afecțiunilor cardiace.

Vizionare plăcută!